header ro

Partener oficial:

Știri

Terapeuți patrupezi la Grădinița Malteză

[15-06-2017]

Scopul proiectului intitulat „Susține-le pașii”, inițiat de specialiștii Grădiniței Malteze din Cluj, este implementarea unui program de recuperare complex pentru 21 de copii care frecventează instituția.

Citește mai departe...
 
Teatru de păpuși în scop terapeutic la Oradea

[09-06-2017]

Asociația Down Oradea funcționează din anul 1991, facilitând accesul la educație specială și de masă, și organizând diferite activități pentru copii și tineri diagnosticați cu Sindrom Down. 

Citește mai departe...
 

Anunţ - Premiul Mentor 2014

Anunţ - Premiul Mentor 2014

 
 
Premiul Mentor pentru Excelență în Educație
 

mentor-ro-w155px

Cunoașteți un profesor bine pregătit profesional, devotat, entuziast, care a susținut pregătirea școlară a copilului dumneavoastră, organizând cercuri de specialitate, susținându-l la concursuri, dându-i sfaturi utile pentru dezvoltarea talentului său?

 

Cunoașteți un antrenor, care a descoperit talentul copilului dumneavoastră și care l-a ajutat să-şi dezvolte aptitudinile în domeniul sportiv cel mai potrivit pentru el?

 

Vă mai amintiți un profesor, care v-a lansat în carieră și la care v-ați putut întoarce oricând pentru sfaturi și sprijin profesional?

 

 

Ajutați-ne să-i găsim pe cei mai buni dintre acești profesori, antrenori, mentori!

 

Dorim să atragem atenția opiniei publice asupra acelor profesori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale.

 

Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru Excelență în Educație.

 

 

Modul de nominalizare

 

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.

 

Nominalizarea trebuie să conțină numele, coordonatele celui nominalizat (adresa postală, E-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale. Nominalizarea trebuie să contureze atât calitățile profesionale cât și pe cele umane ale persoanei propuse.

 

Nominalizarea trebuie să conțină de asemeni coordonatele persoanei care face nominalizarea (numele, adresa postală, E-mail, telefon), ca aceasta să poată fi contactată în caz de nevoie pentru informații suplimentare.

 

Sunt valabile doar nominalizările făcute pe formularul de nominalizare pe care îl puteți descărca de pe site-ul Fundației (www.pentrucomunitate.ro).

 

Persoana nominalizată în anii anteriori, care nu a fost premiată, poate fi nominalizată din nou.

 

 

Cine poate fi nominalizat?

 

Profesori, antrenori, pedagogi

 

• care pregătesc, învață, educă, ajută copii și tineri cu vârste sub 18 ani, care organizează cercuri de specialitate, îndrumă activitatea extrașcolară a acestora, care sprijină cu devotament și cu eficiență lansarea lor pe drumul succesului.

 

• care sunt capabili să acorde o atenție sporită acelor copii sau tineri a căror situație familială sau materială i-ar defavoriza în cursa pentru succes.

 

• care au înființat unele foruri (competiții, întâlniri, cercuri, cluburi, asociații, etc.) cu un rol semnificativ în dezvoltarea tinerilor, în punerea în valoare a talentului lor.

 

• care prin calitățile lor umane și profesionale au câștigat de-a lungul unei cariere de mai multe decenii aprecierea comunității locale și a specialiștilor din domeniul lor de activitate.

 

 

Evaluarea nominalizărilor

 

Dintre cei nominalizați, Consiliul Director al Fundației pentru Comunitate va alege zece personalităţi din domeniul sportului, artelor, culturii și a științelor, care vor obține Premiul Mentor pentru Excelență în Educație. Fiecare premiant va primi un trofeu, o diplomă și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Consiliul va avea în vedere contribuția mentorului la succesele celor pregătiți de el.

 

Nominalizările se pot face până la data de 31 decembrie 2014. Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate va alege câștigătorii Premiului Mentor în luna februarie 2015 și va organiza înmânarea distincțiilor în perioada următoare.

 

Nominalizările se trimit prin poștă la adresa Fundației Pentru Comunitate: 400110 Cluj, Of. Postal 1, C.P. 1141, pe plic se menționează: Programul Mentor, sau prin E-mail, la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

 

Pot fi solicitate informații suplimentare in scris la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , sau prin telefon la numărul 0755-045699.

 

 
Formular
Juriu
Rezultate
facebookwww.youtube.com/user/akozossegert

Programe

Talente 2017
enlarge

 

Mentor 2017
enlarge

 

Permis pentru viitor 2016
enlarge

 

Sănătate 2016
enlarge

 

Descărcare

logo FPC 80px

© 2009 Fundația Pentru Comunitate | Protecția datelor | Termeni și condiții