Comunicate de presă

MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță calendarul înscrierilor pentru cea de-a 9-a ediție a programului „Permis pentru viitor”, dedicat tinerilor din medii defavorizate

28 noiembrie 2023, Cluj-Napoca – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat o nouă ediție a programului „Permis pentru viitor”, adresat tinerilor din medii defavorizate, pentru care deținerea unui permis de conducere poate reprezenta atât o condiție, cât și un avantaj în obținerea unui loc de muncă, dar și un instrument util în extinderea atribuțiilor de serviciu. Prin intermediul acestui program, tinerii din mediile defavorizate pot beneficia de sprijin financiar pentru plata cursurilor școlii de șoferi.

Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, ediția a 15-a, a fost lansat la UMF „Carol Davila” din București

18 septembrie 2023, București – În cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat deschiderea înscrierilor pentru concursul de proiecte din cadrul celei de-a 15-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Finanțarea poate fi accesată de organizațiile neguvernamentale care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau boli cronice. 

Record de înscrieri la Programul MOL de promovare a talentelor: peste 2.000 de tineri au solicitat finanțare în valoare de peste 6,9 milioane de lei

Cluj-Napoca, 30 august 2023 – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a 18-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor. La ediția din acest an au fost înscrise 764 de proiecte, cu 163 mai multe decât anul trecut. Dintre acestea, au fost selectate 226 de proiecte din domeniile artă și sport și care vor beneficia de finanțare totală sau parțială, cu un buget total de 560.000 de lei. În total, 434 de tineri artiști și sportivi talentați vor fi implicați în aceste inițiative. 

Gala Premiilor Mentor a avut loc în Capitala Europeană a Culturii

Timișoara, 27 aprilie 2023 – MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat, pentru al 13-lea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație, recunoscând public valoarea și rezultatele activității pedagogice ale celor zece laureați, profesori și antrenori de excepție din toată țara. Gala Premiilor Mentor a fost organizată pe 26 aprilie la Timișoara, Capitala Europeană a Culturii. Laureații, care au fost nominalizați la această distincție de către elevii lor și de către părinții elevilor, au fost premiați cu câte un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei. 

De opt ani consecutiv, MOL România și Fundația Pentru Comunitate oferă „Permis pentru viitor” tinerilor din medii defavorizate

24 noiembrie 2022, Cluj-Napoca – MOL România și Fundația Pentru Comunitate dau startul înscrierilor pentru cea de-a 8-a ediție a programului „Permis pentru viitor”, prin intermediul căruia tinerii din medii defavorizate pot primi sprijin financiar pentru a urma cursurile școlii de șoferi. Astfel, aceștia pot obține permisul de conducere și pot avea un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în extinderea atribuțiilor de serviciu. Selecția beneficiarilor este realizată în baza unui concurs de proiecte. Cei interesați pot aplica on-line sau trimite prin poștă dosarul până la data de 24 ianuarie 2023, conform informațiilor disponibile pe website-ul Fundației pentru Comunitate - https://pentrucomunitate.ro/permis.

De opt ani consecutiv, MOL România și Fundația Pentru Comunitate oferă „Permis pentru viitor” tinerilor din medii defavorizate

24 noiembrie 2022, Cluj-Napoca – MOL România și Fundația Pentru Comunitate dau startul înscrierilor pentru cea de-a 8-a ediție a programului „Permis pentru viitor”, prin intermediul căruia tinerii din medii defavorizate pot primi sprijin financiar pentru a urma cursurile școlii de șoferi. Astfel, aceștia pot obține permisul de conducere și pot avea un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în extinderea atribuțiilor de serviciu. Selecția beneficiarilor este realizată în baza unui concurs de proiecte. Cei interesați pot aplica on-line sau trimite prin poștă dosarul până la data de 24 ianuarie 2023, conform informațiilor disponibile pe website-ul Fundației pentru Comunitate - https://pentrucomunitate.ro/permis.

MOL România și Fundația pentru Comunitate lansează o nouă ediție a concursului de proiecte din cadrul Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor și alocă o finanțare în valoare de 400.000 de lei

23 septembrie 2022, București – MOL România și Fundația Pentru Comunitate dau startul înscrierilor pentru concursul de proiecte din cadrul celei de-a 14-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, destinat organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau boli cronice.

Înscrieri record la Programul MOL de promovare a talentelor din acest an

Cluj-Napoca, 23 august 2022 – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au selectat câștigătorii celei de-a 17-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor. În acest an a fost acordată finanțare în valoare totală de 583.549 de lei, iar cu acest buget vor fi susținute 205 de proiecte de artă și sport și 592 de tineri sportivi și artiști. Începând din 2006 și până în prezent, prin acest Program au fost sprijiniți 3.340 de tineri talentați cu finanțare în valoare totală de 6.050.593 de lei. Aceste resurse au fost investite în proiecte special concepute pentru a-i ajuta să își dezvolte abilitățile necesare pentru a-și transforma talentul într-o carieră.

MOL România și Fundația Pentru Comunitate lansează o nouă ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, cu o finanțare alocată anul acesta în valoare de 560.000 de lei

23 mai 2022, Cluj-Napoca – MOL România și Fundația Pentru Comunitate lansează cea de-a 17-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, adresat tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte bune. Organizat pe bază de concurs de proiecte, Programul oferă sprijin financiar pentru achiziționarea de materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la concursuri, festivaluri, cantonamente. 

MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță câștigătorii  celei de-a 12-a ediții a Premiilor Mentor

București, 13 mai 2022 – MOL România și Fundația pentru Comunitate anunță câștigătorii celei de-a 12-a ediții a Premiilor Mentor. Cei 10 laureați au fost premiați în cadrul Galei Premiilor Mentor, găzduite ieri seară, la Teatrul Național București. Astfel, rezultatele deosebite obținute de profesorii și antrenorii nominalizați de propriii elevi au fost recunoscute public și recompensate cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei și câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi. 

MOL România și Fundația Pentru Comunitate lansează cea de-a șaptea ediție a programului Permis pentru viitor, destinat tinerilor din medii defavorizate

25 noiembrie 2021, Cluj-Napoca – Tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente, pot obține finanțare pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi. Finanțarea se oferă prin programul Permis pentru viitor, ajuns la cea de-a șaptea ediție, organizat pe bază de concurs de proiecte de către Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Tinerii interesați sunt invitați să depună proiectele pentru finanțare până la data de 21 ianuarie 2022. 

MOL România continuă Programul pentru sănătatea copiilor și alocă 400.000 de lei pentru proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale

24 septembrie 2021, Cluj – MOL România și Fundația Pentru Comunitate dau startul înscrierilor pentru concursul de proiecte din cadrul celei de-a 13-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, destinat organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau cu boli cronice. 

MOL România și Fundația Pentru Comunitate susțin cu 563.000 lei performanța a 581 de tineri sportivi și artiști

Cluj-Napoca, 14 septembrie 2021 – MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a 16-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Prin intermediul acestui program, 186 de proiecte din domeniile artei și sportului vor primi finanțare în valoare de 563.000 lei, 581 de tineri sportivi și artiști devenind beneficiarii direcți ai acesteia. De la prima ediție a acestui program, din 2006 și până în prezent, 3.062 de tineri sportivi și artiști au primit finanțare pentru proiectele lor, suma totală alocată fiind de 5.467.000 lei.

Programul MOL de promovare a talentelor adresat sportivilor și artiștilor cu rezultate deosebite dă startul înscrierilor pentru ediția 2021

19 mai 2021, Cluj-Napoca – MOL România și Fundația Pentru Comunitate dau startul celei de-a 16-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor adresat tinerilor sportivi și artiștilor cu performanțe deosebite. Prin Programul organizat pe bază de concurs de proiecte se oferă susținere financiară în valoare totală de 560.000 de lei pentru achiziția de materiale, echipamente sau acoperirea cheltuielilor de participare la concursuri.