pot ajuta, segthetek
Organizator:Fundaţia Pentru Comunitate
Sponsor:MOL Romania Petroleum Products

Pot ajuta? Program Pentru Sănătatea Copiilor - 2009

Depunerea aplicatiilor:
-

Castigatori

Aplicanti189.72 KB
Castigatori313.57 KB

Descrierea proiectului

1. Scopul proiectului
Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România anunţă lansarea unui program privind finanţarea unor proiecte de terapie emoţională şi prin artă, având ca scop reabilitarea psiho-socială a copiilor cu afecţiuni cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave. 
Tipuri de proiecte eligibile:
- programe de terapie emoţională: terapii de grup, terapii prin trăiri personale pozitive, prin experienţe şi acumulări personale
- proiecte de terapie prin artă: instrumente vizuale, muzică, activităţi de autoexprimare creativă, individuale şi de grup

2. Grup tintă
Copii cu afecţiuni cronice, copii în curs de recuperare după afecţiuni grave sau cu afecţiuni grave permanentizate (de ex. tumori, afecţiuni psihiatrice, ale sistemului limfatic, endocrin, ale aparatului respirator, digestiv, motor şi altele).

Pot depune cereri de finanțare:
Organizaţii non-profit care desfăşoară, conform actului constitutiv, activităţi legate de scopul proiectului.
organizaţii nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii)
organizaţii religioase

Atenţie! În cazul unor instituţii medicale, aplicantul nu trebuie să fie instituţia medicală în sine, ci o fundaţie sau altă organizaţie de pe lângă aceasta.

Nu pot depune cereri de finanțare: 
Organizatii neînregistrate oficial, partide, sindicate, societãti comerciale.

3. Finanțarea 
Poate fi solicitată finanţarea tuturor costurilor aferente proiectului propus (costuri de proiect, costuri materiale, onorarii sau alte costuri de personal, costurile serviciilor de comunicare, de transport sau de deplasare, cazare, masă etc.) Finanţarea este nerambursabilă. Fundaţia pentru Comunitate încheie un contract de finanţare cu organizaţiile câştigătoare, iar acestea vor anexa la contract copia specimenului de semnătură de la bancă al reprezentantului oficial sau a specimenului de semnătură legalizat notarial, precum şi declaraţie privind plata tutoror datoriilor publice ale organizaţiei. 

Finanţarea este acordată de către fundaţie sub formă de prefinanţare, a cărei decontare ulterioară se va face prin completarea formularului tipizat şi prezentarea documentelor justificative relevante, în termen de 30 zile de la finalizarea proiectului.

Plafonul maxim de finanţare a unui proiect este de 20.000 lei. 
Perioada de implementare a proiectului: 23 noiembrie 2009. – 23 octombrie 2010.

4. Modalitatea şi termenul de depunere a solicităriilor:
Sunt acceptate numai solicitările întocmite în baza formularului tipizat, disponibil pe site-urile http://www.pentrucomunitate.ro/ și http://www.molromania.ro/.
Se vor anexa următoarele documente :
- copia actului constitutiv
- copia încheierii judecătoreşti referitoare la constituirea organizaţiei, și eventualelor acte adiționale
- o scurtă descriere a proiectelor similare implementate în ultimii doi ani, precum şi referitor la bugetul ultimilor doi ani
- lista finanţatorilor (în cazul în care organizaţia are şi alţi finanţatori) 
- autobiografia conducătorilor de proiect, precum şi a celor care îl implementează
- în cazul unei organizaţii care funcţionează într-o instituţie medicală, declaraţia instituţiei referitoare la sprijinul acordat proiectului
- fotocopii, CD-uri, DVD-uri ale unor apariţii în mass media referitoare la proiectele anterioare, precum și alte rezultate profesionale.

Documentația incompletă nu poate fi completată ulterior.

Data limită de depunere a cererilor de finanțare: vineri, 23 octombrie 2009 (data postei)

5. Evaluarea aplicațiilor
Dosarele vor fi analizate în prealabil de către experţi, urmând ca cele calificate să fie evaluate de către un juriu. În vederea unei mai bune cunoaşteri a proiectelor depuse, după caz, Fundaţia pentru Comunitate îşi rezervă dreptul de a-i invita la interviu pe solicitanţi, precum şi conducătorii proiectului.
Un solicitant poate depune o singură aplicaţie.

6. Anunțarea câștigătorilor 
Decizia finală va fi luată de către Consiliul Director al Fundaţiei Pentru Comunitate, până la data de 23 noiembrie 2009. Fiecare aplicant va fi anunţat în scris cu privire la rezultat, iar lista câştigătorilor va fi făcută public pe site-urile http://www.pentrucomunitate.ro/ și http://www.molromania.ro/.

7. Depunerea solicitărilor
Dosarul proiectului va fi trimis prin poştă, împreună cu anexele corespunzătoare, într-un exemplar, la adresa: Fundaţia Pentru Comunitate, Cluj-Napoca, Oficiul poştal Nr. 1, C.P. 1141 cu specificarea pe plic Program pentru Sãnãtatea Copiilor 2009. Dosarele trimise după termenul limită de depunere nu vor fi luate în considerare, fiind returnate expeditorului fără a fi deschise.

Anunţul de participare şi formularul tipizat al aplicaţiei pot fi descărcate de pe site-urile http://www.pentrucomunitate.ro/ şi http://www.molromania.ro/.

Informatii suplimentare pot fi solicitate la adresa: office@pentrucomunitate.ro, sau la telefonul 0755 045699.

pot ajuta, segthetek

Juriul

portre, portret, noname, default
Violeta Stan

Medic primar la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara (președinte)
 

Böjte Csaba
Böjte Csaba

Călugăr franciscan, președintele Fundației Sfântul Francisc din Deva.
 

portre, portret, noname, default
Nicolae Hâncu

Profesor al Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu - Cluj, președintele Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, membru al Academiei Române de științe medicale

Ráduly-Zörgő Éva
Ráduly-Zörgő Éva

Psiholog, cadru didactic asociat al Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

portre, portret, noname, default
Cătălin Ștefănescu

Realizatorul emisiuni Garantat 100 % pe TVR1.