Zongora, tehetség
Organizator:Fundaţia Pentru Comunitate
Sponsor:MOL Romania Petroleum Products

Program MOL de promovare a talentelor - 2016

Depunerea aplicațiilor:
-

Câştigătorii Programului MOL de promovare a talentelor – 2016

Pot participa: elevi născuți între anii 1998 și 2008 inclusiv, sau orice echipă de sport sau ansamblu artistic, compus din elevi din categoria de vârstă sus menționată, care îşi desfăşoară actitivatea sportivă, respectiv cea artistică în România.

 

Perioada de aplicare: 18 mai 2016 – 18 iunie 2016

 

Domeniul sponsorizării: Sport și Artă (toate domeniile)

 

Volumul total al sponsorizărilor: 350.000 lei, din care 160.000 lei în domeniul sporturilor, 120.000 lei în domeniul artelor și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani

 

Atenție!

  • doar dosarele complete trimise în termen vor ajunge în fața juriului, nu se acordă posibilitatea completării ulterioare al dosarului de aplicare;
  • dosarele de aplicare din domeniul arte trebuie să conțină în mod obligatoriu și fotografii, înregistrări audio-video pe suport de CD sau DVD;

 

Fundația Pentru Comunitate în colaborare cu MOL România anunță ediția a 11-a, 2016 al PROGRAMULUI MOL DE PROMOVARE A TALENTELOR, la care se pot înscrie elevi născuți între anii 1998 și 2008 inclusiv, și echipe de sportivi sau ansambluri artistice de la școli, licee, cluburi sportive sau de expresie artistică din România, cu elevi din categoria de vârstă sus menționată, care au obținut rezultate foarte bune la concursuri naționale și internaționale în domeniul sportiv sau artistic și au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea și continuarea carierei.

 

MODALITATEA ACORDĂRII SPONSORIZĂRII

 

Un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru:

  1. achiziţionare de materiale, echipament, instrumente sau alte produse necesare pregătirii solicitantului în vederea obţinerii de performanţe în domeniul sportiv sau artistic. Nu se acceptă solicitările de achiziționare a unor mijloace fixe pentru dotarea sălilor de sport.
  2. acoperirea cheltuielilor de transport pentru participanţi, ca să poată ajunge la concursuri internaţionale şi naţionale, antrenamente, tabere de antrenament, cantonamente, respectiv competiţii, tabere de profil, cursuri, expoziţii, concerte.

 

Nu se acceptă solicitări care depășesc limita maximă de 10.000 lei.

 

Ghidul programului şi formularele de aplicare se găsesc pe site-ul www.pentrucomunitate.ro, precum și www.molromania.ro.

 

DOCUMENTAȚIA DE PARTICIPARE

 

Dosarul trebuie să cuprindă:

  1. Formularul de aplicare completat
  2. Ofertă (oferte) de preţ valabile pentru cumpărarea produselor prevăzute
  3. Declaraţia părintelui / reprezentantului legal
  4. Declaraţia de susţinere din partea antrenorului / profesorului pregătitor
  5. Documentaţia rezultatelor anterioare ale aplicantului din anii 2015 și 2016 (tabel și copiile diplomelor sau liste de rezultate descărcate de pe site-urile oficiale ale concursurilor). Fotografii, înregistrări audio video pentru categoria arte pe suport CD sau DVD.
  6. Articole, apariții în mass media despre performanțe (constituie avantaj)

 

Dosarele care nu conțin documentele solicitate la punctele 1-5 vor fi considerate neeligibile.

 

Copiile diplomelor se anexează tabelului în ordinea în care sunt cuprinse în tabel.


NOTE:

  1. Un participant poate depune un singur dosar de participare.
  2. Pentru solicitările individuale sunt acceptate doar diplomele obținute individual, iar pentru solicitările în grup sau echipă sunt acceptate doar diplomele obținute în grup sau echipă.
  3. A se trimite doar xerocopii ale actelor solicitate.
  4. Documentele expediate nu vor fi returnate participanţilor.

 

IMPORTANT: Pe prima pagină a dosarului se menţionează următoarele date:


Numele solicitantului /solicitanților
Numele reprezentantului legal al solicitantului și calitatea acestuia (părinte sau tutore)
numărul de telefon
adresa de e-mail

 

Dosarul de participare se trimite într-un singur exemplar prin poştă, la adresa:
Fundația Pentru Comunitate, 400603 Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 77, Et. I, The Office C

Pe plic se menţionează: PROGRAM MOL DE PROMOVARE A TALENTELOR

Termenul limită de depunere a documentaţiei (data expedierii poștale): 18 iunie 2016.

Nu vor fi evaluate dosarele trimise după termenul limită sau cele incomplete.

 

Dosarele complete vor fi evaluate de un juriu de specialitate format din personalităţi ale lumii sportive şi artistice, care va acorda punctajul în funcţie de performanţele, respectiv situaţia socială a participanţilor. Lista câștigătorilor va fi aprobată de consiliul director al Fundației Pentru Comunitate. Fundația va informa fiecare solicitant în scris (prin e-mail sau poştă) asupra rezultatului final al programului, după care va încheia contracte cu solicitanţii câştigători. Câştigătorii vor primi sponsorizarea doar după semnarea şi returnarea contractului de sponsorizare.

 

Suma acordată fiecărui câştigător va fi virată în contul bancar menţionat în contractul de sponsorizare. Detaliile privind decontul referitor la suma sponsorizată vor fi precizate în contractul de sponsorizare.

 

Rezultatele vor fi publicate pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro până la data de 15 august 2016, iar câştigătorii vor fi înștiințați în scris până pe 30 august 2016.

 

Informaţii şi detalii suplimentare se pot obţine sunând la numărul 0752-018760 (în zilele lucrătoare, între orele 10.00-17.00) sau scriind pe adresa de email talente@pentrucomunitate.ro.

 

Zongora, tehetség

Program MOL de Promovare a Talentelor

 

 

SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL şi SPONSORUL

Organizatorul Programului MOL de Promovare a Talentelor (denumit în continuare generic „Programul”) este Fundaţia Pentru Comunitate (denumit în continuare generic „Organizatorul”) cu sediul în 400603 Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 77, Et. I, înregistrată în registrul persoanelor juridice prin Încheierea civilă nr. 3276/CC/2008. din 11 decembrie 2008, a Judecătoriei Cluj, codul fiscal nr. 24868570 din 15.12.2008, având contul nr. RO02OTPV201000277440RO01, deschis la OTP Bank Cluj.

Sponsorul este MOL România Petroleum Products SRL, (denumit în continuare generic „Sponsorul”) societate cu personalitate juridică română, cu sediul în 400603 Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 77, Et. I, jud Cluj, România, cod unic de înregistrare RO7745470, număr de înregistrare la Registrul Comerţului J12/729/2000, cont de virament RO85INGB0003002128608910 deschis la ING Bank Cluj.

Organizatorul se va ocupa de administrarea programului, comunicarea anunţului programului, primirea aplicaţiilor, validarea lor. Prelucrarea datelor în vederea desfăsurării Programului MOL de Promovare a Talentelor este înregistrată la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) în baza notificării nr. 11109/2009.

Programul se va derula conform prevederilor prezentului Ghid, obligatoriu pentru toţi participanţii. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica prevederile prezentului Ghid pe parcursul desfăşurării programului şi va aduce la cunoştinţa publicului modificările operate, prin publicarea acestora pe site-ul: www.pentrucomunitate.ro, și www.molromania.ro.

 

SECTIUNEA 2. ARIA DE DESFĂŞURARE A PROGRAMULUI

Programul este organizat şi se desfăşoară pe întreg teritoriul României.

 

SECTIUNEA 3. PERIOADA DE DESFĂŞURARE A PROGRAMULUI

Programul se va desfăşura în perioada 18 mai 2016 – 15 iunie 2017. Data limită de completare şi trimitere a documentelor necesare participării la program este 18 iunie 2016, data poştei.

 

SECTIUNEA 4. DREPTUL DE PARTICIPARE

Programul se adresează tuturor persoanelor fizice cu cetăţenie română, cu domiciliul stabil în România, care s-au născut între anii 1998-2008 inclusiv şi îşi desfăsoară activitatea sportivă, respectiv artistică, în România.

Prin participant, în sensul prezentului Ghid, se înţelege orice persoană fizică sau orice echipă de sportivi sau ansamblu artistic, afiliat la un club sportiv sau de expresie artistică, sau instituţie şcolară din România, care a obţinut premii la competiții naţionale şi internaţionale de sport, respectiv arte în anii 2015 și 2016.

Pentru solicitările individuale sunt acceptate doar diplomele obținute individual, iar pentru aplicațiile în grup sau echipă sunt acceptate doar diplomele obținute în grup sau echipă.

Participanții care au aplicat la Programul MOL de promovare a talentelor edițiile 2006-2015, inclusiv cei care au fost desemnați câștigători, pot aplica și la ediția 2016, cu condiția de a fi folosit banii alocați în conformitate cu datele menționate pe contractul de sponsorizare, respectiv cu condiția de a fi trimis raportul de cheltuieli până la data de 30 mai 2016, data poștei.

Nu pot participa la program copiii membrilor consiliului director, și angajaţilor Fundaţiei Pentru Comunitate.

Participarea la acest program presupune acceptarea prevederilor prezentului Ghid şi încadrarea în condiţiile specificate în paragrafele 1, 2, 3 ale prezentei Secţiuni.

 

SECTIUNEA 5. PREMIILE PROGRAMULUI ȘI ACORDAREA LOR

Fundaţia Pentru Comunitate acordă sponsorizări sub forma suportului financiar, persoanelor aplicante la Program, conform nevoilor specificate în dosarul de aplicare şi în limita valorii stabilite de către juriul ce va analiza dosarele depuse de către participanţi.

Un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 de lei pentru:

  1. achiziţionare de materiale, echipament sau alte produse necesare pregătirii solicitantului în vederea obţinerii de performanţe în domeniul sportiv sau artistic. Nu se acceptă solicitările de achiziționare a unor mijloace fixe pentru dotarea sălilor de sport.
  2. acoperirea cheltuielilor de transport pentru participanţi, ca să poată ajunge la concursuri internaţionale şi naţionale, antrenamente, tabere de antrenament, cantonamente, respectiv competiţii, tabere de profil, cursuri, expoziţii, concerte.

Vor fi acordate sponsorizări în valoare maximă de 160.000 lei pentru categoria sport, 120.000 lei pentru categoria artă și 70.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani.

În cazul câştigării unei sponsorizări, participanţii care completează aplicaţia ca echipă, în cadrul unui club sportiv sau ansamblu artistic, vor primi contractul de sponsorizare semnat între Fundaţia Pentru Comunitate şi clubul sportiv respectiv ansamblul artistic. La fel şi suma de bani va fi virată în contul clubului sau ansamblului, beneficiarii sumei fiind membrii echipei aplicante.

 

SECTIUNEA 6. MECANISMUL DE DESFĂŞURARE A PROGRAMULUI

Participanţii la program vor trebui să completeze documentaţia de participare aferentă fiecărui tip de sponsorizare solicitată. Această documentaţie este disponibilă pe site-ul: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Participanţii pot cere informaţii referitoare la program la adresa electronică: talente@pentrucomunitate.ro, care va funcţiona pe toată durata programului şi la numărul de telefon: 0752-018760 în zilele lucrătoare, între orele 10.00-17.00.

Dovada expedierii dosarului de aplicare necesar pentru înscrierea în program nu reprezintă şi dovada recepţionării dosarului de aplicare de către Organizator.

Dosarul de aplicare trebuie să conţină:

  1. Formularul de aplicație pentru categoria ARTĂ sau Formularul de aplicație pentru categoria SPORT
  2. Ofertă (oferte) de preţ valabile pentru cumpărarea produselor prevăzute
  3. Declaraţia părintelui / reprezentantului legal (Anexa 2)
  4. Declaraţia de susţinere din partea antrenorului / profesorului pregătitor.
  5. Documentaţia rezultatelor obținute de aplicant în anii 2015 și 2016 (tabel și copiile diplomelor sau liste de rezultate descărcate de pe site-urile oficiale ale concursurilor), fotografii, înregistrări audio video pentru categoria arte pe suport CD sau DVD.
  6. Copiile articolelor, apariţiilor în mass media despre performanţele aplicantului (constituie avantaj)

Un participant poate depune dosarul de aplicare pentru un singur proiect.

Copiile diplomelor se anexează tabelului în ordinea în care sunt cuprinse în tabel.

Vor fi considerate eligibile doar aplicaţiile care se conformează condiţiilor enumerate în secțiunea nr. 6. Se consideră neeligibil proiectul care nu conține toate documentele cerute la punctele 1-5 ale secțiunii 6.

Pe prima pagină a dosarului de aplicare se vor menţiona următoarele date:

numele solicitantului(ţilor),

numele reprezentantului solicitantului,

calitatea acestuia (părinte sau tutore),

numărul de telefon,

adresa de e-mail.

 

Dosarele de aplicare, însoţite de anexele completate, se trimit prin poştă într-un singur exemplar la adresa: 400603 Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 77, Et. I, The Office C.

Pe plic se menționează: Pentru PROGRAMUL MOL DE PROMOVARE A TALENTELOR.

Data limită de completare şi trimitere a întregii documentaţii este de 18 iunie 2016, data poştei.

Organizatorul nu îşi asumă responsabilitatea pentru aplicaţiile care nu au fost trimise în termenul specificat, precum şi pentru aplicaţiile incomplete, ilizibile sau pierdute.

Rezultatele Programului vor fi publicate pe site-ul: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro cel târziu la data de 15 august 2016.

Persoanele care vor primi sponsorizările (denumite în continuare generic – „Câştigători”) vor fi anunţate în scris despre rezultatul obţinut, nu mai târziu de 30 august 2016 (data poştei).

 

SECŢIUNEA 7. ACORDAREA SPONSORIZĂRILOR

Sponsorizările vor fi acordate sub forma suportului financiar, pe baza unui contract de sponsorizare în cazul persoanelor fizice si juridice, conform nevoilor specificate în dosarul de aplicare.

Organizatorul va trimite Câștigătorilor în perioada 15 august – 30 august 2016, contractul de sponsorizare, iar părintele sau reprezentantul legal al Câștigătorilor va trebui să semneze contractul şi să îl trimită până la data de 15 septembrie 2016 (data poştei) la adresa Organizatorului menţionată în prezentul Ghid.

În cazul în care Câștigătorii nu trimit contractul completat cu datele personale şi semnat conform termenului specificat, aceştia pierd orice drept asupra sponsorizării obţinute şi nu vor primi nici un fel de despăgubiri.

Câştigătorii vor primi suportul financiar - pe baza contractului semnat de ambele părţi - prin virament bancar, în contul bancar menţionat pe contractul returnat Organizatorului după cum urmează:

  • 90 % din sumă în termen de 15 zile după ce Organizatorul a recepționat contractul returnat cu anexele cerute
  • 10 % din sumă în termen de 15 zile după ce Organizatorul a recepționat și a acceptat raportul de cheltuieli

Sumele care nu pot fi virate în cont, din lipsa contractului sau din alte motive independente de Organizator, vor fi realocate pentru alte programe ale Organizatorului.

 

SECTIUNEA 8. CONDIŢII DE VALIDITATE

Condiţiile de validitate sunt următoarele:

  1. Participantul trebuie să îndeplinească condiţiile specificate în Secţiunile nr. 2, 3 si 4 din prezentul Ghid.
  2. Participantul trebuie să întocmească dosarul de aplicare la Program conform documentaţiei menţionate în Secţiunea nr. 6 din prezentul Ghid, în perioada de desfăşurare a programului.
  3. Dosarul de aplicare trebuie să fie complet, respectiv să conţină toate documentele solicitate de Organizator, menţionate la Secţiunea nr. 6 din prezentul Ghid.
  4. Nu se acceptă solicitări care depășesc limita maximă de 10.000 lei.

 

SECTIUNEA 9. JURIZAREA

Preselecţia candidaţilor ale căror solicitări de sponsorizare vor fi luate în calcul de către Organizator se va face pe baza îndeplinirii tuturor condiţiilor de validitate menţionate la Secţiunea nr. 8 din prezentul Ghid.

Dosarele valide vor fi evaluate de un juriu de specialitate format din personalităţi ale lumii sportive şi artistice, care va acorda punctajul în funcţie de performanţele, respectiv situaţia socială a participanţilor. Lista câștigătorilor va fi aprobată de consiliul director al Fundației Pentru Comunitate.

Decizia finală nu se motivează.

 

SECTIUNEA 10. ANGAJAMENTE, CONFIDENŢIALITATEA DATELOR

Prin participarea la Programul MOL de Promovare a Talentelor participanţii confirmă cunoaşterea prevederilor prezentului Ghid şi îşi exprimă acordul în privinţa acestora. Participarea la acest Program implică obligativitatea respectării prevederilor prezentului Ghid.

Organizatorul poate solicita părintelui sau reprezentantului legal al câştigătorilor, acordul pentru a utiliza în mod gratuit, în diverse materiale tipărite, audio şi video, numele, prenumele, localitatea de reşedinţă, imaginea şi vocea lor. Pentru a-şi exprima acordul expres în acest sens, părintele sau reprezentantul câştigătorului va semna o declaraţie în care vor fi cuprinşi termenii acestui acord. Organizatorul nu condiţionează participarea la Concurs sau acordarea sponsorizărilor de semnarea acestei declaraţii.

Organizatorul garantează confidenţialitatea datelor personale ale tuturor participanţilor la acest Program, colectarea datelor cu caracter personal menţionate în fişa generală de date (Punctul I): nume, prenume, locul si data naşterii, numele părinţilor, adresa completă, nr. de telefon, adresa de e-mail, fiind realizată exclusiv în scopul identificării exacte a participanţilor şi contactării câştigătorilor în vederea acordării sponsorizării.

La finalizarea Programului, datele solicitanţilor vor fi distruse.

Participantul la Program, în calitate de persoană vizată, are, conform Legii 677/2001, următoarele drepturi: dreptul la informare (art. 12), dreptul la acces la date (art.13), dreptul la intervenţie asupra datelor (art. 14), dreptul la opoziţie (art. 15), dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 14) si dreptul de a se adresa justiţiei (art. 18).

Participantii au dreptul de a obţine, la cerere şi in mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care îi privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta şi au de asemenea, dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situatia lor particulară, ca datele care îi vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care exista dispoziţii legale contrare. Participanţii au dreptul de a solicita, printr-o cerere scrisă adresata Organizatorului, stergerea sau actualizarea datelor personale în conformitate cu prevederile Legii 677/2001. În vederea exercitării acestor drepturi, Participantul va transmite o cerere scrisă, datată şi semnată către Fundaţia Pentru Comunitate, cu sediul: 400603 Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 77, Et. I.

 

SECTIUNEA 11. FORȚA MAJORĂ

Pentru scopul acestui Ghid, Forţa Majoră înseamnă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau previzionat de către Organizator şi a cărui apariţie pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin Ghid. În categoria acestor evenimente sunt incluse, fără a se limita la acestea: războaie, incendii, inundaţii, greve şi blocade, cutremure, alte catastrofe de orice fel, precum şi orice reglementare care poate apărea ulterior intrării în vigoare a Contractului şi care poate interzice sau modifica termenii Actului informativ, etc.

Dacă o situaţie de forţă majoră, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voinţa sa, împiedică sau întârzie total sau parţial executarea Ghidului şi continuarea Programului, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligaţiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi împiedicată sau întarziată, conform art.1082 si 1083 Cod Civil Dacă Organizatorul invocă forţă majoră, este obligat să comunice participanţilor la program, în termen de 5 zile de la apariţia cazului de forţă majoră, existenţa acestuia.

 

SECTIUNEA 12. LITIGII

In cazul unor litigii apărute între Organizator şi participanţii la Program, acestea vor fi soluţionate pe cale amiabilă.

Daca nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluţionare instanţelor competente române de la sediul Organizatorului.

 

SECTIUNEA 13. GHIDUL PROGRAMULUI

Ghidul Programului MOL de promovare a talentelor va fi publicat pe site-ul www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro începând cu data de 18 mai 2016.

Juriul de arte

Márkos Albert
Márkos Albert

Violonist, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj – președinte.

 Miriam Cuibus
Miriam Cuibus

Actriță al Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Timotei Nădășan
Timotei Nădășan

Grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA.

Nelida Nedelcuț
Nelida Nedelcuț

Profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj.

Erich Türk
Erich Türk

Organist, lector al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj.

Juriul de sport

portre, portret, noname, default
Violeta Beclea-Szekely

Campioană europeană, vicecampioană mondială, vicecampioană olimpică la atletism, doctor în sport, director al departamentului de marketing si comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român – președinte.

portre, portret, noname, default
Laura Cârlescu Badea

Campioană olimpică și mondială la scrimă.

portre, portret, noname, default
Ivan Patzaichin

Multiplu campion olimpic. 

portre, portret, noname, default
Simona Richter

Antrenorul secund al lotului național feminin de judo, prima medaliată olimpică la judo feminin din România.

portre, portret, noname, default
Doina Sava

Antrenor al loturilor naţionale de nataţie.