Premiile Mentor: au fost desemnaţi căştigătorii ediţiei 2018

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au acordat Premiile Mentor pentru excelență în educație unui număr de zece profesori și antrenori de excepție din toată țara. 
gala mentor

La evenimentul din 23 aprilie, organizat in Teatrul Odeon din Bucureşti premiile au fost acordate acelor profesori, antrenori şi mentori, care au descoperit și au lansat tinere talente, le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație au primit câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi și câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație, ediția a 9-a, 2018

  • Balázs Bécsi Attila, profesor, președintele Fundației Culturale Téka, Gherla, Cluj
  • Ciubotariu Éva, profesor de chimie, Oradea
  • Nicoleta Cocea, profesor de dans clasic, București
  • Sandu Mirel Golcea, profesor de fizică, Timișoara
  • Stelian Hașoti, profesor emerit de tenis de masă, Constanța
  • Koczinger Éva, profesor de matematică, Satu Mare
  • Toma Mirițescu, antrenor emerit de înot, Ploiești
  • Lenuș Teodora Moraru, actriță, regizor, coordonator trupă de teatru, Botoșani
  • Magdalena Ursu, profesor de vioară, București
  • Marlena Zagoni, profesor-antrenor emerit de canotaj, Olteni, Dâmbovița

 

 

Cei zece profesori și antrenori premiați au fost selectați de către Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate dintre cele 234 de nominalizări primite în perioada mai-decembrie 2018 din partea elevilor, părinților, foștilor elevi sau colegi. Asemănător edițiilor precedente, numărul nominalizărilor a depășit cu mult numărul de premii care se acordă, însă nominalizările pot fi actualizate și depuse din nou pentru edițiile viitoare.