CIUBOTARIU Éva

Doamna profesoară predă chimie de peste 35 de ani, îndeplinind în prezent atât responsabilități la catedră ca profesor, cât și administrative ca director adjunct în cadrul Liceului Teoretic Ady Endre din Oradea, fiind implicată inclusiv în activitatea ONG-urilor de pe lângă școală – Fundația Alma Mater și Fundația Révai.
ciubotariu eva

Elevii săi recunosc talentul deosebit al profesoarei de a detecta interesul copiilor pentru substanțe, formule și reacții chimice. Fiind o profesionistă desăvârștită, cu dedicație și tact pedagogic, a reușit performanțe de vârf cu elevii talentați, obținând numeroase premii la olimpiade școlare și la alte concursuri naționale și internaționale de profil.

Pentru elevi, doamna Ciubotariu este profesorul care știe să fie mentor și prieten în același timp, demonstrând că prin exigență și muncă poți să atingi obiective foarte înalte. Unii dintre foștii elevi sunt acum cadre didactice respectate în instituții din străinătate sau din țară, iar alții, chiar dacă nu și-au ales chimia ca profesie, o consideră drept model de urmat pentru calitățile sale umane.

Doamna Ciubotariu este prieten la nevoie, îndrumător pentru colegii mai tineri, conducător de școală, dând dovadă de profesionalism, putere de muncă, loialitate și o ținută morală exemplară.