COCEA Nicoleta
Este profesoară de dans clasic la Liceul de Coregrafie Floria Capsali din București, îndrumând generații de viitori artiști balerini.
Insuflă elevilor săi valori cum este disciplina, concurența loială, seriozitatea, respectul față de partenerul de dans și față de munca celorlalți și convingerea că, înainte de toate, dragostea și pasiunea pentru muncă poate să aducă rezultatele dorite.
Elevii săi au obținut numeroase premii la olimpiade școlare și la concursuri internaționale de coregrafie și mulți dintre ei, ca Irina Chiriacescu, Rebecca Rudolf, Ana Maria Panaite sau Clara Negrilă, au primit burse de studii în străinătate perfecționându-se în prezent în Franța, Germania sau Portugalia. Doi dintre elevi, Andreea Țăruș și Fabian Rășchitor (în prezent bursieri în străinătate), au realizat o performanță unică pentru România cu ocazia concursului de talie mondială Youth America Grand Prix (New York, 2017) unde au obținut premiul II prezentând un Pas de deux din baletul Giselle.
Buna colaborare cu elevii săi are la bază sinceritatea, încrederea reciprocă și respectul, aceștia fiind factorii care stimulează valorificarea potențialului și forța necesară pentru continuare în caz de eșec.