Florea Alexandru Mihai

Este beneficiarul programului Permis pentru viitor, ediția 2018, a primit susținere financiară pentru obținerea permisului de categoria B.
Florea Alexandru

Pentru întocmirea dosarului, el a fost susținut de Dr. Munteanu Anca, medic stomatolog și paramedic, cu care a colaborat timp de trei ani ca voluntar în cadrul Fundației SMURD și în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mihail Grigore Sturza al județului Iași.

În activitatea sa, Alexandru a dat dovadă de punctualitate, corectitudine, promptitudine și devotament, susține mentorul lui. Atunci când nu își face orele de condus în cadrul școlii de șoferi, el merge la facultate, și participă la numeroase activități extracuriculare: a luat parte la cel mai mare exercițiu medical din istoria Alianței Nord-Atlantice – Vigorous Warrior 19, a continuat să facă voluntariat pe ambulanțele SMURD Iași, a predat noțiuni de prim ajutor la școlile din Iași, devenind voluntarul cu cele mai multe ore de voluntariat din IGSU Iași.

Îi urăm mult succes în obținerea permisului de conducere!