MOL România şi Fundaţia pentru Comunitate lansează a cincia ediţie a programului de promovare a talentelor „Pot ajuta?”

06 mai 2010


MOL România în parteneriat cu Fundaţia Pentru Comunitate anunță începerea programului de promovare a talentelor, “Pot ajuta?”, iniţiativă aflată la cea de-a cincia ediţie consecutivă. Programul este destinat tinerilor cu vârste între 8 şi 18 ani cu performanţe deosebite în sport sau artă. Aceştia pot aplica pentru sponsorizarea unor deplasari la concursuri sau achiziționarea unor echipamente și materiale atât individual cât şi împreună cu echipa din care fac parte. Volumul sponsorizărilor oferite este de 160.000 RON în domeniul sporturilor și 80.000 RON în domeniul artelor. Detaliile programului pot fi regăsite pe site-urile www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro.

 

 

„În pofida recesiunii economice MOL România continua să încurajeze performanța prin finanțarea programului “Pot ajuta?”dedicat tinerelor talente în artă și sport. Am făcut eforturi astfel încât nivelul finanțării să fie similar cu cel al anului trecut fiind conștienți că investim în viitor” – declară Szabolcs FERENCZ, directorul executiv MOL România.

 

În cadrul ediţiilor precedente au fost sprijiniţi 317 de sportivi, tineri artişti, echipe de sport şi trupe artistice din România, valoarea sponsorizărilor acordate fiind de 200.000 de euro. Câștigătorii sponsorizărilor au fost premiați la nenumărate competiții naționale și internaționale, la care de multe ori nici nu ar fi putut ajunge fără programul Pot ajuta?

 

”Succesul este prilej de bucurie pentru fiecare din noi. Sprijinirea unor tineri valoroși, care datorită talentului lor au simțit deja gustul succesului, iar prin această sponsorizare au posibilitatea de a atinge țintele visate este un lucru care ne dă și nouă satisfacții și bucurii” – declară Árpád GAZDA, președintele Fundației Pentru Comunitate.

 

Aplicaţiile vor fi selectate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului de sport este Violeta BECLEA-SZEKELY, fostă campioană la atletism, doctor în sport, iar președintele juriului de artă este organistul Erich TÜRK, lector universitar, doctor în muzică.

 

..............

 

Programul “Pot ajuta?” este implementat cu succes de către Grupul MOL în Ungaria din 2005, în România din 2006 iar în Slovacia din 2007. La nivel de Grup în cele trei ţări au fost sponsorizate peste 2700 de persoane iar suma totală alocată de MOL Grup a depăşit 1.170.000 de euro.

MOL România este o companie petrolieră de retail, parte a Grupului MOL, cea mai mare companie integrată de petrol şi gaze din Europa Centrala şi de Est. Având 34.000 de angajati, compania îşi desfăşoară activitatea în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi ţările CSI. MOL deţine cinci rafinării în Ungaria, Slovacia, Croatia şi Italia.

 

Informaţii suplimentare la:
Árpád GAZDA – 0755 045699
Erzsébet FELMÉRI – 0730 230861