Programul MOL pentru sănătatea copiilor: sprijin de 300.000 de lei

30 noiembrie 2011

 

Peste 1800 de copii cu deficiențe sau boli cronice vor fi beneficiarii ediției 2011 a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor organizat de Fundația pentru Comunitate.

Șaptesprezece organizații non profit vor beneficia de sprijin financiar pentru implementarea unor proiecte de terapie emoțională sau terapie prin artă. Proiectele care urmează a fi realizate prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor pe parcursul anului viitor au valoarea totală de 450.000 lei din care 300.000 de lei sunt asigurați de MOL România. Pe lista câștigătorilor se regăsesc mai multe organizații care derulează proiecte pentru copii internați la secțiile de oncologie ale spitalelor din țară. In plus vor fi sprijinite și organizații care se ocupă de proiecte destinate copiilor cu deficiențe, cu probleme de nutriție sau care suferă de diabet zaharat. Nouă dintre proiectele finanțate provin de la organizații care nu au fost sprijinite în edițiile precedente ale programului.

La ediția din 2011 al Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor au fost înregistrate 100 de solicitări de finanțare din 25 de județe ale țări și din capitală. Selecția solicitărilor câștigătoare a fost făcută de un juriu de specialitate condus de Dr. Violeta Stan, medic primar la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. ”În decursul celor trei ediții ale programului nu numai numărul proiectelor depuse a crescut semnificativ, dar și calitatea acestora s-a îmbunătățit. Avem din ce în ce mai multe proiecte elaborate într-un mod profesionist, centrate pe nevoile copilului aflat în dificultate și ale familiei sale. În continuare avem însă și proiecte scrise din birou, care nu au reflectat nici creativitatea și nici afinitatea la nevoile copiilor” - a declarat Dr. Violeta Stan, președintele juriului.

Lista câștigătorilor a fost publicată pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

 

Detalii la tel: 0755 045699
Gazda Árpád
președintele Fundației pentru Comunitate