Premiul Mentor

Prezentarea programului

Prin acest program dorim să atragem atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.

premiul mentor

Program actual

Prezentarea programului
  • Cunoașteți un profesor bine pregătit profesional, devotat, entuziast, care a susținut pregătirea școlară a copilului dumneavoastră, organizând cercuri de specialitate, susținându-l la concursuri, dându-i sfaturi utile pentru dezvoltarea talentului său?
  • Cunoașteți un antrenor, care a descoperit talentul copilului dumneavoastră și care l-a ajutat să-şi dezvolte aptitudinile în domeniul sportiv cel mai potrivit pentru el?
  • Vă mai amintiți un profesor, care v-a lansat în carieră și la care v-ați putut întoarce oricând pentru sfaturi și sprijin profesional?

Afiș Mentor 2024

Juriul

Gazda Árpád
Gazda Árpád

Președintele fundației, jurnalist liber profesionist, corespondent de Transilvania al agenției maghiare de presă MTI. Licențiat în fizică la Universitatea din Timișoara, specializat în jurnalistică radiofonică la Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta, fost arestat în Revoluția de la Timișoara. Şi-a început cariera de jurnalist în 1990, la cotidianul Romániai Magyar Szó. A fost corespondent al programelor în limba maghiară ale Europei Libere, redactor-șef al săptămânalului Erdélyi Napló și redactor-șef adjunct la cotidianul Krónika. A obținut premiul pentru jurnalism în slujba adevărului istoric despre revoluție oferit de Memorialul Revoluției Timișoara și premiul pentru reportaj oferit de Asociația Ziariștilor Maghiari din România. Autor al volumului de reportaje ”Când am fost mică, am fost unguroaică” publicat în 2002.

Brandusa Armanca
Brînduşa Armanca

Este ziaristă și predă, ca profesor universitar, jurnalismul. A lucrat în echipe prestigioase la Radio Europa Liberă, la publicații ca Revista 22, Expres, Timișoara sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timișoara, studio regional pe care l-a condus șase ani. Filmele de televiziune i-au fost recompensate cu numeroase premii internaționale și naționale. În afara sutelor de articole de presă, emisiuni de radio și televiziune care fac parte din viața unui jurnalist activ, a publicat volumele Televiziunea regională în RomâniaGhid de comunicare pentru jurnaliști și purtători de cuvântMesajul lui CryptoÎnvață să învingiMedia culpaIstoria recentă în mass-mediaFrontieriștiiAbolirea timpului buimac. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta și președinta EUNIC-Ungaria. În 2005 a primit Distincția Culturală a Academiei Române, iar în 2012 Distincția pentru Diplomație Culturală a Ministerului Culturii din Ungaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

MOLNÁR-BÁNFFY KATA
Molnár-Bánffy Kata

Specialistă în comunicare, cu o experiență de peste douăzeci de ani în domeniul mass-mediei, administrației publice, politicii și afacerilor. Ca antreprenor este proprietarul și directoul firmelor Salt Communications, Editura Képmás 2002 și Képmás Online SRL din Budapesta. A fost consiliera Cancelariei Primului Ministru al Ungariei, a Comitetului Olimpic Maghiar și al Agenției Turistice Maghiare. Este membru activ în mai multe organizații neguvernamentale, cum ar fi Fundația Mass-Media pentru Familie, Fundația Maghiară pentru Salvare din Apă și Asociația Carola. Este viceprimar independent a localității Leányvár din Ungaria.

Ferencz Szabolcs
Ferencz I. Szabolcs

Director general la FGSZ SA. Specialist în energetică cu o experiență internațională de peste 15 ani în conducerea intreprinderilor mari. Din anul 2019 este președintele și directorul general al companiei FGSZ SA. Înainte de a ocupa această poziție a dobândit experiență în mediul de afaceri, comunicare în domeniul politic și în mediul cultural, ocupând postul de șef de cabinet la Ministerul Patrimoniului Cultural Național și ca delegat al ministrului, responsabil pentru construcția Palatului Artelor din Budapesta. Este președintele consiliului director la Școala de Afaceri SEED din Budapesta și este membru în comisia de consultanță la Centrul Regional de Cercetări pentru Politică Energetică. Este președintele Comisiei Naționale Maghiare al WPC din 2015 și este membru afiliat la Masa Rotundă a Industrialiștilor Europeni din 2011.