118 nominalizări, 78 de nominalizați
Fundația pentru Comunitate a înregistrat 118 nominalizări la Premiul Mentor pentru Excelență în Educație lansat în anul 2010. La acest premiu au putut fi nominalizați antrenorii și profesorii, care se ocupă de pregătirea unor copii și tineri cu vârste sub 18 ani, și care au avut o contribuție esențială în lansarea acestora pe drumul succeselor.
Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc în primăvara acestui an la o dată care va fi stabilită mai târziu. Recomandările au venit din 24 de județe ale țării și din capitală. Numărul profesorilor de științe nominalizați pentru premiu a fost aproximativ egal cu cel al antrenorilor sau artiștilor nominalizați. Deși au fost înregistrate 118 de nominalizări, juriul format din Consiliul Director al Fundației pentru Comunitate va avea de ales dintre 78 de persoane nominalizate, pentru că s-au înregistrat și nominalizări multiple. Premiul în valoare de câte 8000 de RON va fi acordat pentru zece mentori.