A început Permis pentru viitor, ediția 2020
Programul Permis pentru viitor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program se acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere – costurile școlii de șoferi și cheltuielile adiacente – pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 17 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea sau extinderea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.
Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până la data de 23 ianuarie 2021.
Pentru depunerea dosarelor online, se creează un cont personal aici.
„Timp de două luni primim înscrieri atât online cât și prin poștă, în funcție de opțiunea solicitanților, și asigurăm informare permanentă pentru cei interesați. Completarea corectă a formularului simplu de înscriere și anexarea celor cinci documente obligatorii sunt condițiile intrării în acest concurs de proiecte. Constituie un avantaj o adeverință din partea unui angajator care oferă un loc de muncă în cazul în care solicitantul va poseda permis de conducere, și, de asemenea constituie un avantaj o recomandare din partea unui ONG sau a unei instituții care susține necesitatea finanțării”, a precizat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.