Copiii alături de terapeuții patrupezi

kozmutzakutyak1.jpg

Specialiștii Asociației Kozmutza Flóra din Cluj au demarat proiectul ”Terapii asistate de animale în sprijinul gestionării emoțiilor la elevi cu dizabilitate intelectuală”, finanțat prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, ediția 2020. Scopul proiectului este derularea unui program de dezvoltarea capacității de gestionare a emoțiilor și a abilităților de comunicare și relaționare prin intermediul terapiei asistate de animale și a unor elemente de pedagogie experiențială prin intermediul căruia elevii cu dizabilitate intelectuală și tulburări asociate să dobândească experiențe și abilități care să le vină în ajutor în stabilirea unor legături pozitive cu semenii și adulții din jur, și care să reprezinte un fundament sigur în procesul integrării sociale. Întâlnirile fermecătoare cu terapeuții blănoși sunt colorate de zâmbete și multă bucurie, și pentru unii copii sunt printre puținele ocazii în care interacționează cu prieteni, colegi.