Doina Ona, premiantă Mentor

OnaDoina1.jpg

Provine din Sighetu Marmației. A studiat la Liceul de Muzică din Baia Mare, apoi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, cu specializare în muzică vocală și instrumentală. Cariera de dascăl a dus-o spre o altă regiune din Transilvania, în județul Hunedoara, unde s-a stabilit și a devenit profesoară de pian la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva încă din anul 1980. De aici a ghidat pașii multor elevi în realizarea artistică, obținând cu ei anual zeci de premii valoroase, ajutându-i mai apoi să-și croiască propriul drum fie în țară, fie în străinătate. Printre ei se numără Dianna Vasiu, Sebastian Bălan, Mircea Logojan, Alexandru Lazăr, Iosia Costa sau Cristian Dumitriu. Pe lângă activitățile pedagogice și organizatorice desfășurate pe parcursul a aproape patru decenii, doamna Ona a înființat și organizația „Piano Modus Vivendi”, un cadru adecvat educației artistice unde, alături de elevii săi, susține recitaluri, concerte și desfășoară diverse activități culturale. Numărul ridicat al premiilor obținute de elevii profesoarei constitue doar o parte din împlinirea profesională: „Mulţumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de mine şi m-a înzestrat cu această pasiune. Nu ştiu cum aş fi trăit fără ea, fără muzică, fără bucuria dezvăluirii ei, fără sclipirea din ochii elevilor mei” – susține premianta. A fost distinsă cu Premiul Mentor în ediția 2017 a programului.