Douăzeci de proiecte câștigătoare

Peste o mie de copii cu deficiențe sau boli cronice pot fi beneficiarii ediției 2010 al Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor. Fundația Pentru Comunitate, organizatorul programului a anunțat lista proiectelor câștigătoare în același timp pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.

În urma deciziei juriului de specialitate douăzeci de organizații non profit vor beneficia de sprijin financiar pentru implementarea unor proiecte de terapie emoțională sau terapie prin artă. Proiectele care vor fi implementate prin Programului pentru Sănătatea Copiilor pe parcursul anului care urmează au valoarea totală de 650.000 lei din care 300.000 sunt asigurate de MOL România. Pe lista câștigătorilor se regăsesc mai multe organizații, care derulează proiecte pentru copii internați la secțiile de oncologie ale spitalelor din țară. În plus vor fi sprijinite și organizații care se ocupă de proiecte destinate copiilor autiști, cu probleme de nutriție sau care suferă de diabet zaharat. Pentru prima oară a obținut finanțare și o asociație care organizează un proiect de hipoterapie pentru copii cu deficiențe. Doar patru dintre proiectele finanțate au fost sprijinite și în ediția din 2009 a programului.

Participanții la program au fost informați despre rezultatele obținute și într-o scrisoare de informare. Scrisorile adresate câștigătorilor conțin și contractele de sponsorizare.