„Împreună ne jucăm în poveste”

micile23

”Împreună ne jucăm în poveste” este proiect implementat de Asociația Micile Comori din Timișoara. Activitățile vor îmbina povestea teraputică, tehnicile de integrare senzorială și joaca senzorială pentru a-i introduce pe copii din grupul țintă în lumea colorată și frumoasă a emoțiilor. Copii din proiect prezintă afecțiuni neuromotrice și psihomotrice care prezintă tulburări de integrare senzorială (tulburare de spectru autist, paralizie cerebrală infantilă, hidrocefalie, sindrom Down, hipoacuzie).  Pentru copiii cu dizabilități emoțiile vor fi traduse în culori, texturi și forme pentru ca ei să le poată experimenta alături de frații lor, care le vor fi alături în acest proces. Pentru frații copiilor cu dizabilități se va crea în primul rând un cadru în care aceștia să se simtă importanți, valorizați și validați. Prin povestea terapeutică și jocurile de rol ei vor fi încurajați să își exprime liber și sănătos emoțiile, oricare ar fi acestea. 

Proiectul este implementat cu susținere financiară prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, ediția 2022.