KOCZINGER Éva

După absolvirea Facultății de Matematică la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj (1991), doamna Koczinger și-a început cariera de dascăl la Beltiug (Satu Mare), petrecând ultimii 28 de ani în mijlocul copiilor.
koczinger eva

Din 1994 este profesor la Liceul Teologic Romano-Catolic Hám János din orașul Satu-Mare, fiind îndrăgită deopotrivă de elevi, părinți și colegi.

Dincolo de profesionalism și excelență pedagogică, elevii o apreciază pentru personalitatea ei captivantă, prin care câștigă încrederea și devotamentul lor, dar și pentru răbdarea infinită și bunăvoința cu care ghidează pașii elevilor în lumea complexă a cifrelor și a formulelor.

Atenția și grija ei pentru școlari se manifestă atât pe plan profesional, în capacitatea de a-i ridica la performanță, cât și pe plan personal, în dorința asigurării unei atmosfere adecvate pentru educarea juniorilor ca persoane, ca membri responsabili ai unei comunități.

Standardele înalte la care se raportează munca educativă a doameni profesoare se reflectă nu doar în numeroasele premii obținute de elevi la concursurile naționale și internaționale de profil, ci și în recunoștința și respectul elevilor cărora le-a fost diriginte, profesor sau mentor, care o caută pentru discuții amicale mult după încheierea studiilor liceale.