O artistă în devenire: Ioana Văllimărescu

Thumbnail

Este elevă în clasa a X-a la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza București.

Portofoliul ei la doar 16 ani este foarte bogat: a ilustrat cărți, a avut expoziții personale, a participat la expoziții colective, a câștigat concursuri naționale și internaționale, s-a realizat calendar din lucrările ei. Printre premiile mai importante câștigate de Ioana în 2016-17 se numără medalia de aur obținută la Concursul Național Toyota Dream Car Art Contest(2016), iar la etapa internațională a aceluiași concurs, cel din Japonia, a luat medalia de bronz (eveniment la care au participat peste 885,000 lucrări din 81 de țări). La Concursul Național Carmen Sylva a luat permiul I. la pictură și Marele Premiu al Juriului la desen, care se acordă unei singure lucrări din tot concursul (vârsta de participare: 7-29 ani). La concursul denumit Frog are Green (SUA, 2016) a luat locul II. la categoria modelaj, iar la Beneath the Sea Oceans Pals International Poster Contest (SUA, 2017) a luat locul I. Ea a obținut și alte locuri fruntașe la diverse concursuri, însumând peste 10 distincții internaționale în perioada 2016-17. Deși nu se consideră artistă, pentru că are multe de învățat, Ioana afirmă că îi plac provocările, și nu se supără când pierde, pentru că „experiențele legate de artă, prin care treci, consider că sunt la fel de importante ca aceste concursuri”. Ea a primit finanțare în cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, ediția 2017.