Se mai pot face nominalizări pentru Premiul Mentor

Thumbnail

Lista nominalizărilor pentru Premiul Mentor mai rămâne deschisă până la sfârșitul anului. Conform anunțului programului accesibil aici Premiul Mentor pentru Excelență în Educație se acordă anual unor profesori, antrenori, artiști care se ocupă de pregătirea unor copii și tineri cu vârste sub 18 ani, și care au avut o contribuție esențială în lansarea acestora pe drumul succeselor. Premiul în valoare de câte 8000 de RON va fi acordat pentru zece mentori.

Premianții vor primi și trofeul Mentor creat de renumitul artist Ioan Nemțoi. Bugetul programului este asigurat de compania MOL România. Conform anunțului programului orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup. La ediția 2011 al programului pot fi nominalizați și acei profesori, antrenori care au fost nominalizați la ediția precedentă dar nu au obținut Premiul Mentor. ”Este foarte important, ca nominalizările să reflecte rezultatele persoanei nominalizate și ai elevilor acestuia, dar să contureze și calitățile umane ale profesorului, antrenorului, artistului nominalizat” – a declarat Árpád Gazda, președintele Fundației pentru Comunitate.