Un grafician matur: Oana Cervinschi
Tânăra pictoriță frecventează secția de grafică la Palatul Copiilor Cluj sub îndrumarea profesorului Radu Caravațeanu din 2010.
Din 2013 face parte din grupul de performanță și este și confondator al grupului artistic denumit Cercul de Grafică. Oana stăpânește abilități tehnice care depășesc cu mult categoria sa de vârstă, și au contribuit la dezvoltarea unui univers plastic, personal, deosebit de matur, afirmă profesorul îndrumător: „Capacitățile sale tehnice nu se transformă într-un exercițiu steril, sunt folosite pentru a susține salturi conceptuale cu multiple nivele de profunzime”. Din 2014 a participat la o serie de manifestări expoziționale în diferite localuri din Cluj și a câștigat două ediții ale concursului internațional N. N. Tonitza și a participat la Bienala de Artă Contemporană din Florența în 2015. În prezent ea se pregătește și pentru ediția 2017 concurului din Florența și dorește organizarea unor expoziții personale. Ea a fost susținută în cadrul Programului MOL de Promovare a talentelor, ediția 2016.