MOL România și Fundația Pentru Comunitate au acordat Premiile Mentor pentru excelență în educație unui număr de zece profesori și antrenori de excepție din toată țara.
Premiantă Mentor, editia 2018. Este profesoară de dans clasic la Liceul de Coregrafie Floria Capsali din București, îndrumând generații de viitori artiști balerini.
Meritele a zece profesori, antrenori, mentori vor fi recunoscute cu acordarea Premiului Mentor de către Fundaţia Pentru Comunitate la data de 23 aprilie, în Teatrul Odeon din București.
Născut în Italia, tânărul artist și-a restabilit reședința în România împreună cu mama sa, iar în prezent urmează cursurile Colegiului de Artă Octav Băncilă, secția de arte plastice.
Fundația Pentru Comunitate va lansa la începutul lunii mai ediția 2010 al programului Pot Ajuta? – MOL – Program pentru Promovarea Talentelor, finanțat de compania MOL România. Decizia a fost luată de Consiliul Director al fundației cu ocazia întrunirii din 16 aprilie.
Fundația Pentru Comunitate va lansa și în anul 2010 programele de finanțare Pot ajuta? – MOL – Program pentru Promovarea Talentelor, și Pot ajuta? – MOL – Program pentru Sănătatea Copiilor.
„Mol România ține și în contextul economic nefavorabil să sprijine programele de responsabilitate socială care de-a lungul anilor s-au legat de numele companiei” - a declarat Szabolcs Ferencz, noul director executiv al companiei.
Pot ajuta? Programul pentru Sănătatea Copiilor a început să-și producă efecte în rândul copiilor bolnavi sau cu deficiențe. Majoritatea organizațiilor sponsorizate prin acest program au început implementarea proiectelor sprijinite.
”Se vede, că Programul pentru Sănătatea Copiilor - Pot ajuta? a fost organizat pentru prima oară în România” – a concluzionat după evaluarea aplicațiilor înregistrate expertul programului.